vineri, 1 octombrie 2010
Cu ochii in lacrimi caut spre cer, si implor alinare divina, e ziua in care altarele cad si nu mai exista lumina. Prin labirintul noptii merg, dar nu exista scapare; spre lumina firava alerg si totul in calea mea moare... Ma simt ca un inger murdar,un inger cu aripi taiate cersind iertarea in zadar... in fata usilor inimii voastre ferecate!Viata e frumoasa cand sunteti cu adevarat alaturi de mine, viata e frumoasa cand ploua afara si e cald in casa,iar spiritul de familie ma invaluie ca o amorteala dulce si placuta.
Vantul imi fura o lacrima,... e lumina trecutului, iar ochii vostrii ca doua licariri de stele... caldura mainilor... O clipa si apoi, nu mai conteaza...
Tot castelul meu de clestar se transforma in praf de stele si lacrimi de dor!dorul de a va avea langa mine ca o adevarata familie,ca un tot!
Mi-as dori sa am doar o clipa de unitate si frumos in care sa luminam mai mult ca luna si stelele la un loc,sa urlam mai tare ca cea mai fioroasa lighioana si sa zambim transmitand mai multa iubire,sa umplem lumea asta meschina si rea numai cu zambete,caldura,iubire si lacrimi de fericire!
Insa pe parcurs ce scriu imi dau seama ca voi nu sunteti demni de clipa mea,de zambetul meu si de tot ce insemn eu bun!Este de-a dreptul dur sa-mi dau seama ca strainii merita clipele ,zambetul si frumusetea mea interioara,ci nu familia mea!
Dar in fond sunt onorata ca i-am gasit pe ei si le multumesc din tot sufletul meu!
Subscribe to:
Postare comentarii (Atom)
1 comentarii:
Despre familie... Nu stiu daca ai avut vreodata acest sentiment, dar eu nu ma simt bine in momentul in care ma destainui rudelor de orice grad pentru ca ei au anumite asteptari de la mine.
Daca ma simt nelinistita sau pur si simplu am nevoie de un motiv sa merg mai departe ,pentru ei e ca si cum as fi bolnava sau ceva nu e in regula cu mine(psihic), desi pana la urma e normal pentru oricine sa se simta asa. Ei vad in mine un simplu robotel . Desigur sunt constienta ca e si un pic vina mea, pana la urma nu mi-am aratat niciodata slabiciunile in fata lor,dar nici ei nu au reusit niciodata sa ma inteleaga sua poate ca nici nu au incercat cine stie...
Sunt de acord ca pana la urma familia este sprijinul fiecaruia,insa asta nu inseamna ca ei stiu cine esti tu cu adevarat.
Trimiteți un comentariu
Nu aveti nimic de comentat?