marți, 28 septembrie 2010
Mi-am rezemat tâmpla
pe cioburi de timp, prăfuite
de culorile, acum şterse
ale curcubeului adolescentin.
Timpul, mi-a devorat puţin câte puţin
fiecare vis, fiecare fărâmă de speranţă.
Poate asta e pedeapsa noastră.
Pedeapsa pentru o lume sterilă de vise.
Să creştem şi să cunoaştem realitatea,
pentru ca într-un final să admitem
că nu există frumos, ci doar o mare de urât,
că nu există zâmbete adevărate,
ci doar zâmbete ce ascund lacrimi.
Să recunoaştem că fiecare dintre noi
este un criminal, pentru că,
mai devreme, sau mai târziu,
toţi ucidem copilul dinlăuntrul nostru.
Cauta-ma in fiecare stea....
Care bantuie cerul noaptea.
Cauta-ma in albastru' marilor...
De dragul amintirilor.
Cauta-ma in lumina soarelui...
Lumina dulce a sufletului.
Cauta-ma in orice femeie....
In orice strop mic de ploaie.
Cauta-ma in casa inimii...
Plina de dureri si patimii.
Cauta-ma in gandurile tale...
Triste lacrimi de petale.
Cauta-ma in aerul care-l inspiri...
Vis dulce al impliniri.
Cauta-ma ne-ncetat....
Dar nu iti iert ce-am indurat.
Zi de zi ma vei cauta...
In orice femeie din viata ta...
In orice lacrima de pe obrazul tau...
In orice loc din sufletul tau...
In orice mare sau stea....
In ploaia rece si rea...
Nu ma voi intoarce inapoi...
Niciodata nu vom mai fi Noi
pt ca paradoxal niciodata nu am fost ,sufletul tau strengar nu a stiut ce sa faca atunci cand umarul meu gol a cerut o sarutare a norilor,iar zambetul ce-l schitai in noaptea aceea magica a fost doar un element al rolului ce-l jucai atat de bine!
iti las sarutarile mele si ochii in care spuneai ca te regasesti,dar sufletul nicodata nu va mai fii al tau,pt ca deja cheia nu mai este la tine!
luni, 20 septembrie 2010
Sunt necuvântul ce caută-n sine cuvinte să te îmbrace în cele mai frumoase veşminte, între zânele muze. Iar tu eşti crucea din cerul senin al gurii mele-mpietrite în grinzile firii.
Ştiu doar ca n-am învăţat să iubesc „cum scrie la carte”, femeia din mine e încă-un copil, dar ştiu să-ţi aduc fericirea în suflet, azurul în gând şi nesfârşirea smaraldă-n priviri. Ochii tăi niciodată n-au fost atât de frumoşi ca atunci când m-ai privit călătoare-ntre timpuri spre tine, verdele lor niciodată n-a fost atât de intens.
Mi-amintesc cum zburdai, ca un cal de argint cu căpăstru de lut, pe câmpiile văzduhului meu cel nebun şi dezlegat la şiret. Părea că o mână de gânduri de dor te mână din urmă, într-o fugă spre viaţă, spre ziua de mâine. Aveai ochii aceia de toamnă aproape ciudată, amestecată cu mirosul cel verde al exploziilor de fructe de suflet-castan.
ieri ma hotarasem sa-ti scriu si sa-ti dedic postarea asta!incepusem sa cred ca tu esti cel ce il caut de atata timp!am ignorat soaptele vantului,muzica stelelor ,susurul apei si am crezut in tine cu toata fiinta mea!dar ca intodeauna m-ai dezamagit ,la fel ca intodeauna a existat un care m-a dezamagit.iti multumesc mult ca m-ai alungat din viata ta,in fond ai pierdut doar .
ieri ma hotarasem sa-ti scriu si sa-ti dedic postarea asta!incepusem sa cred ca tu esti cel ce il caut de atata timp!am ignorat soaptele vantului,muzica stelelor ,susurul apei si am crezut in tine cu toata fiinta mea!dar ca intodeauna m-ai dezamagit ,la fel ca intodeauna a existat un
;;
Subscribe to:
Postări (Atom)
