miercuri, 20 ianuarie 2010
Nu m-am nascut sa fiu o femeie ca toate femeile. M-am nascut ca sa fiu... ALTFEL! Diferita de cei din jurul meu. Deosebita. M-am nascut sa fiu invingatoare. M-am nascut sa nu ma las condusa de sabloane. M-am nascut sa nu trec neobservata pe strada. M-am nascut nu ca sa am case, ci resedinte luxoase. M-am nascut nu sa ajung bine, ci sus de tot. M-am nascut sa ating cerurile si sa le fac celorlalti cu mana de acolo. M-am nascut nu sa-mi cladesc o cariera, ci sa-i ajut pe altii sa-si cladeasca cariere. Nu m-am nascut sa ma pacaleasca iubirea, m-am nascut sa o pacalesc eu pe ea. M-am nascut nu ca sa-mi pierd zilele asteptand ca un cineva cu un suflet feroce abia abia sa-l inteleaga pe al meu, m-am nascut sa ma joc cu ele. Nu m-am nascut sa intreb in stanga si in dreapta daca mi-a vazut cineva sufletul pereche, m-am nascut sa ma plimb cu el mana in mana. Nu m-am nascut deloc sa fiu nefericita!
M-am nascut sa schimb lumea, sa fac valuri in pahare de apa, sa creez tornade prin locul in care trec, sa reformez, sa las foc si jaratic in lumea mea. M-am nascut ca sa nu fiu oricum. M-am nascut pentru ca atunci cand nu o sa mai fiu, lumea sa-si aminteasca de mine si sa-si aminteasca in regrete. M-am nascut sa mi se lase cu recunostinta flori pe mormant. M-am nascut om ca sa ma reincarnez in alta viata spirit. M-am nascut sa traiesc o suta de ani. M-am nascut ca sa nu duc o existenta banala. M-am nascut cu o menire: sa schimb viata celor care mi-au schimbat-o mie. M-am nascut sa fiu copil si sa infrumusetez planeta. M-am nascut sa ajung om mare si o salvez. M-am nascut sa inventez arma care nu va distruge pamantul, ci il va salva. M-am nascut sa traiesc cel putin o suta de ani. M-am nascut sa fiu tanara si frumoasa pana atunci. M-am nascut nu ca sa fiu amanta vreunui barbat puternic, m-am nascut sa fiu eu puternica. Sa frang in zece inimile barbatilor. Sa fiu pururea sotie. Sprijin si viata si mentor si model si iubita si adorata si invidiata si ravnita. Niciodata sacrificata, niciodata obosita, niciodata trista, niciodata invinsa.
Dar sunt o femeie banala. Nu sunt un fashion icon. Ochii mei nici macar nu se scalda in vreo culoare deosebita. Trupul meu arata banal necioplit de bisturiu. Respir banal, ma misc intr-un ritm banal, exist banal, gandesc normal si in consecinta uimitor de banal. Seman teribil cu celelalte femei si nu ne despart ca infatisare decat niste fasii de materiale, niste farduri aruncate cu o altfel de migala, niste vise, un univers interior. Nu am capatat acele aptitudini de lider, am invatat doar cum sa ma conduc. Nu stiu sa fac un barbat sa ma considere viata lui, dar cand iubesc il pun in centrul propriului univers. Nu pot sa schimb lumea asa cum as vrea, ci o las sa ma schimbe dupa cum vrea ea. Nu mai pot sa redevin copil si nici sa fiu naiva ca sufletul sau. Imi este chiar teribil de frica de momentul in care o sa aduc si eu pe lumea asta terifianta suflete crude si pure.
Buna ziua doamna draga!sa aveti o zi buna!...vroiam sa va spun ca imi lipsiti mult si ca imi pare nespus de rau ca poate nu v-am pretuit atunci cand trebuia,asa cum meritati si regret...poate ma credeti,poate nu dar ati fost singura persoana care m-a inteles cu toate ciudateniile mele si cu tampeniile mele si ati reusit sa ajungeti pe aceiasi unda cu mine.ati reusit sa-mi deschid ochii...a fost o periada foarte frumoasa si imi lipsiti mai mult decat oricine sau orice.Tonitza pierde un pedagog adevarat si un om de exeptie,eu abia ma abtin sa le zic de dulce celor din Tonitza!pt mine a ramas o amintire dulce-amaruie mai mult amaruie...si sincer nu pot sa va descriu in cuvinte cata ura pot avea pt cei de acolo care v-au facut rau dv si altora care nu s-au conformat la marlania lor.poate e un sentiment pe care nu ar trebui sa-l cunosc la varsta mea si nici in viata sa nu-l am dar credeti-ma ca ma oftic asa rau ca nu e ceea ce predinde liceul Tonitza!!sunt o gramada care nu au ce cauta acolo si sunt o gramada profesori(nici profesori nu cred ca se pot numi) care pana la varsta lor nu au inteles ca sunt acolo sa dea mai departe ce au invatat ei,pt ca pana la urma noi o sa ajungem sa-i conducem...iar ei strica si mai rau generatia asta si dupa o sa se planga ca nu au pensii mari sau ca asta nu e societate,dar ei ne creeaza si ei ar trebui sa se simta vinovati!nimeni nu tine cont de nimic,calca pe cadavre sa-si vada scopul implinit iar asta sincer imi da un sentiment de ura dar in acelas timp si de nesiguranta!mi-as dori sa dau timpul inapoi,dar sunt constienta ca asta nu se poate intampla asa ca incerc sa merg inainte si sa pot sa ma tin pe piciare pt ca daca acum 'cad' in societatea asta stiu ca imi ratez viata si viitorul meu care poate fii un viitor frumos!stiu ca un mail nu poate schimba nimic dar eu in prostia mea tot sper la o viatza mai buna!na ce sa fac eu tot SPER!speranta moare ultima!.....nu stiu de ce v-am spus dv asta dar am simtit nevoia sa o spun!sper ca nu v-ati suparat pe mine si poate daca citit ce am scris imi dati si un replay...am nevoie de dv mai mult decat oricand,am nevoie de sfatul dv,de alinarea si de cearta dv!!sa aveti o zi minunata!!!!
Imi este extrem de dor de dansa!Ea face parte din putinii oameni din invatamant care chiar au coloana vertebrala si multa,multa cultura!!!!VA IUBEEESCCC!
Stiu ca va este greu acolo unde sunteti,dar eu nu o sa va uit niciodata,veti ramane in inima mea si aveti un loc special acolo!!
marți, 19 ianuarie 2010
Imi doresc:
1.Sa invat sa PRETUIESC cu adevarat iubirea oferita de cei din jurul meu!
2.Sa ma regasesc printr-e 1000 de ganduri!
3.Sa nu mai port MASTI!
4.Sa ma invete EL sa iubesc cu adevarat!
5.Sa ZAMBESC cu adevarat!
6.Sa imi pun viata in ordine!
7.Sa-mi gasesc DRUMUL!
8.Sa imi ascult INTUITIA!
9.Sa nu-i mai dezamagesc pe cei din jurul meu!
10.Sa apara SOARELE si pe strada mea!
11.Sa pot sa am macar jumatat din mintea geniala a MAMEI mele!
12.Sa gasesc un CRET:D cu ochii albastrii/verzi si eventual cu care sa am ce discuta(gen destept) si romatic(am pretentii deja:)):P:)):P...!
13.Sa fiu ''autentica'' pt ca doar ''autenticitatea''ne permite sa FIM cu adevarat,si nu ceea ce credem noi ca ar trebui sa fim!
14.Sa reusesc sa aud picaturile ploii si sa SIMT mirosul unei crizanteme .
15.Sa-mi zica EL ca ma pretuieste si sa ma priveasca ore in sir cand dorm!
16.Sa invat sa DANSEZ cu ploaia!
17.Sa am parte de o alta POVESTE romantica parca ireala!!
18.Sa dorm o zii intreaga pe o pajiste,undeva departe de ochii LOR!
19.Sa GATESC o zii intreaga ce vreau eu!
20.Sa fiu tinuta IN BRATE si sa mi se faca complimente:D:D
vineri, 15 ianuarie 2010
Invata sa zbori si sa iubesti,
Invata sa dai un sens tuturor lucrurilor din viata ta fara sens,
Invata sa fii uman si cald,
Invata de la furnica sa ai statornic drum,
Invata de la toate,ca toate sunt surori!
Fii echilibrat,gaseste-ti puterea si lumina in tine!viseaza cu ochii deschisi,incarca sa zbori in visele si zambetele altora!pretuieste fiecare lacrima,a ta sau a celor din jurul altora!Viata e ca un labirint ce te invata pe parcursul ''jocului''sa fii copil,sa zambesti si sa plangi,sa fii matur si multe alte detalii!Regaseste-te in tine,nu te pierde,nu-ti pierde speranta!!!In padurea asta ''deasa'' cauta perlele ce au fost odata lacrimi,cauta frunza ce a fost o data verde,cauta sensul vantului si asculta soaptele suave ale lui!!iubeste soarele si luna,iubeste ploaia si norii,invata de la timp cum sa ajungi ''nemuritor'' in tot ce faci!!!!ADUNA-TE,STIU CA POTI!
Vei gasi luminita de la capatul tunelului si vei da de o stare mirfica de liniste,iubire si caldura!!
**Regaseste copilul din tine!eu stiu ca e acolo!am incredere in tine!
vineri, 8 ianuarie 2010
| Ce e iubirea? E un plictis de fericire. E patima, credinta, adevar. E sunetul placut pe care-l aud cand ploaia atinge iarba. E un vis care-mi chinuie noptile gandindu-ma la tine. E mirosul de castan in floare sau teiul sub care mi-am impletit toate visele cu tine. Sau poate esti doar tu, cel pe care-l astept si care, dintr-o viata anterioara, mi-ai ramas dator cu un sarut. Asta e iubirea. si, inca nu-i de ajuns.Cum pot eu sa sa ma targuiesc cu timpul ca acest plictis sa dureze o vesnicie?El e prea intelept si prea pur ca sa-mi ofere mie,unui infirm care a gresit o secunda care sa dureze o vesnicie!................ Te caut neincetat in visele mele zbuciumate,unde esti? |
| As putea lua aripile zorilor si sa zbor de la un capat la altul al pamantului in cautarea ta, as putea fi o lacrima de argint intr-un ocean si acea lacrima sa inoate neobosita pana in strafundurile si abisurile oceanului cautandu-te pe tine, as putea fi o raza de soare care sa scotoceasca in toate cotloanele lumii acesteia in cautarea ta si tot degeaba daca m-as lasa purtata pe aripile mortilor, tot nu te-as putea gasi, daca tu nu esti binevoitor sa mi te arati si daca Stapanul Lumii nu mi-ar aratat lumea ta,eu cu aripile frante si cu o rana adanca imi iau lacrimile transformate in perle si le imprastii in ''padurea asta deasa''poate ma vei gasi,si vei urma drumul deloc usor! |
luni, 4 ianuarie 2010
Ne-am luat adio de la tot ce ne-a legat,oameni,sentimente,caldura,frumusete.Sufletul meu plange de durere si urla .Odata ce s-a incheiat aceastra poveste frumoasa,sufletul meu a fost inchis in cea mai dura inchisoare:SINGURATATEA.Iti vorbesc de aici de departe,de unde nici vulturii si cele mai fioroase lighioane nu-mi pot auzi glasul.Caut in inima mea sentimente de mult uitate in podul bunicii,langa ursuletul batran ce-mi tinea de urat cand ma confruntam cu realitatea,dar se pare ca sunt prea prafuite si distruse de lume,ura,masti si intuneric.Cu fiecare cuvant scris imi fac rani mai adanci ce nici macar bunul si batranul timp nu mi le poate vindeca.Rani ce ma macina de ani buni,darcu ce folos daca tu nu ma auzi,ce rost mai au framantarile mele?!Mainile mele sunt incatusate de sistem,am cunoscut ura prea timpuriu.E un avalgam de sentimente,din care nici eu,am inceput sa NU mai inteleg nimic.Daca as putea m-as duce si mas face una cu marea sa-mi inunde sufletul de apa,iar toata ura si tristetea sa pluteasca in necunoscut.Dar nu se poate iar asta ma doare cel mai rau ca tu vrei sa ma uiti si sa ma alungi undeva acolo de unde sa nu ma mai iei niciodata!.....
Te-ai nascut prea repede,rezista.te-ai nascut mult prea devreme,rezista.vei afla prea timpuriu,rezista.vei vedea ca ce e viu nu rezista.cand te vei ridica si pe figura ta durerea vei afla,cum vei infrunta nedreapta viata ta durerea vei afla.si cand vei vedea ca nu inseamna da ,atunci vei intreba de ce draq toate astea.vei dori sa stii,vei dori sa stii,vei innebuni daca nu vei stii,daca nu vei fii aflat,te vei inghenunchia ca adveraul nu va conta.vei dori sa stii,de ce de ce?iar cand vei afla cum nasterea ta cu durere s-a petrecut si ea va deveni si durerea si speranta in acelas timp,te vei intreba,te vei implora sa stii,de ce tu vei purta o cruce in viata ta sa stii de ce?de ce lumina e prea departe iar adevarul nu-l vei stii.de ce?
Ajuta-ma,strig din vagauna asta si imi invoc mortii in ajutor.ma aflu intr-un cerc vicios ce ma urmareste oriunde m-as duce!valsez cu umbrele si amintirile iar realitatea imi e dusman.nu pot sa-mi explic cum am ajuns aici dar probabil nu mai suport realitatea,imi plac visele,imi plac povestile vesnic nemuritoare,iubesc vantul,degust fiecare miros,miros fiecare gust si ating cu frica tresarind o amintire ce ma face sa renunt la tot,ce ma face sa nu mai lupt,ce ma face sa nu mai zambesc,ce ma face sa uit sa ma mai trezesc!Vreau sa cred ca exista cu adevarat iubire,vise,sentimente ,dar unde le gasesc?la sfarsitul unei sticle de vin?la sfarsitul unei nopti de dragoste cu un necunoscut care ma minte ca esti tu?cu amintirea ta dulce amaruie?sau poate in privirea unui strain ce-mi aduce aminte de gesturile tale?...m-am saturat sa caut,am oboist,vreau sa zabovesc aici o vesnicie,aici in vagauna mea unde nici stropii de ploaie,nici razele de soare nu ajung, aici,unde nici macar cea mai fioroasa lighioana nu poate intra!am incetat sa sper,am incetat sa caut,am incetat sa cred si asa imi astept cu lacrimi de durere moartea si in tacerea asta care mi-a devenit cel mai bun si loial prieten valsez cu vantul si ma rog la Dzeu sa ma crute de toate defectele mele,ura,gelozia si toate lucrurile cele mai rele de pe pamant si sa-mi dea drumul in necunoscut,de unde sa pot sa incep o noua viata intr-e ingeri,muzica harpelor si protectia luminii!!
duminică, 3 ianuarie 2010
Dupa ce ne-am luat ramas bun ma simt obligata sa imi amintesc de tine,de clipele petrecute impreuna,de inima care odata batea ptr tine.
Au trecut putine clipe de cand ne-am cunoscut, dar totusi milostiva despartire a ajuns in preajma noastra.Pastrez doar amintirea si ma tem ca o sa raman doar cu ea.Privind trecutul, te vad doar pe tine si asa de minunata si de neuitata e ziua cand te-am cunoscut.De ti-am gresit iarta-ma,de m-ai iubit uita-ma.Am sters ptr totdeauna cuvantul "te iubesc" din inima mea ptr ca nostalgiile noastre nu vor mai avea glas.Nu plange,asa e viata,uita totul si reaminteste-ti de clipele frumoase ptr ca este singurul trandafir despre care putem spune ca este cel mai frumos.Iti multumesc si nu uita ne despartim si e pacat si vom lasa doar visul si amintirea .Abea acum simtim cata durere lasa despartirea si nu uita ca izvoarele sufletului meu au lacrimat cu cuvinte triste la despartire.Clipele fericite au fost un vis invartit de maretia dragostei care s-a sfarsit.Acum nu ne mai ramane altceva de facut decat sa dezradacinam tot ceea ce a fost,a existat intre noi si sa ne urmarim reintoarcerea unei neguri a iubirii.Icearca sa ma dai uitarii daca nu m-ai dat inca.......
"ARUNCA-MA DIN ALBUMUL SUFLETULUI TAU"
Mi-am pierdut curajul de a scrie, de a-mi lăsa gândurile libere să-mi inunde întreaga fiinţă. Am devenit din Nimeni un nimic şi asta-mi taie respiraţia puţin câte puţin. Cu siguranţă nu sunt singura persoană din lume care trăieşte cu acest sentiment, dar nu mă încălzeşte cu nimic că poate şi tu eşti la fel, pentru că nu eşti aici, nu sunt acolo să ne completăm lacunele.
Am început de ceva vreme să te caut în privirile fiecărui bărbat ce-mi taie calea. Încerc să te descopăr murdărindu-mi palmele ce rătăcesc haotic pe feţe ce nu-mi trezesc măcar un miligram de fior. Mi-am lăsat buzele să alerge prin vântul ăsta nemernic, dar nu te găsesc.
Mă ascund în fiecare trup ce-mi lasă falsa senzaţie că ai fi tu, dar am obosit; odată cu timpul, odată cu trupul. Închid ochii şi-ţi văd zâmbetul creionat pe o umbră. Încerc în van să-ţi desluşesc ochii, dar e mult prea întuneric. Ai început să semeni cu mine şi asta mă doare cel mai tare, căci m-aş blestema dacă aş şti cu adevărat că şi sufletul tău e un păgân, ca şi al meu. Ţi-aş cere să mă părăseşti căci lângă mine te-ai plafona, dar nici de lucrul ăsta nu sunt sigură.
Uneori mă trezesc cu cer senin în frunte şi mă privesc 3 minute în oglinda pe care acum câteva seri, singură am mânjit-o . De cele mai multe ori mă trezesc întunecată şi plină de ceaţă. Mâna-mi umblă teleghidată prin aşternuturi. Te caut şi strâng cu putere perna din care mă zbat să-ţi adun mirosul din visele noastre pe care tâmpla mea le-a lăsat acolo. Dar tu n-ai fost aici, nu eşti şi poate nu vei fi niciodată.
Nu vreau să mă consideri jalnică sau cel puţin o femeie care din lipsă de ocupaţie se agaţă de câte-un nou sentiment ce-i frământă sufletul. Nu, nu sunt încă, niciuna dintre aceste două. Nu mai sunt nici măcar un copil drăgălaş plin de vise şi speranţe.
Cum se numeşte un om care nu mai poate plânge?
Mă frământ aiurea. Stau şi-mi pun 1000 de întrebări la care nu primesc niciun răspuns ci doar alte 1000 de întrebări.
Mă grăbesc.
Ps: "Mă poţi învia oricând, chiar dacă n-am murit!" Paul Aretzu
;;
Subscribe to:
Postări (Atom)
