duminică, 31 octombrie 2010

MOARTEA (de Pablo Neruda)

0 comentarii Publicat de Butterfly--- la 14:36


Moare cate putin cine se transforma in sclavul
obisnuintei, urmand in fiecare zi aceleasi
traiectorii; cine nu-si schimba existenta; cine nu
risca sa construiasca ceva nou; cine nu vorbeste cu
oamenii pe care nu-i cunoaste.
Moare cate putin cine-si face din televiziune un guru.
Moare cate putin cine evita pasiunea, cine prefera
negrul pe alb si punctele pe "i" in locul unui
vartej de emotii, acele emotii care invata ochii sa staluceasca,
oftatul sa surada si care elibereaza sentimentele inimii.
Moare cate putin cine nu pleaca atunci cand este
nefericit in lucrul sau; cine
nu risca certul pentru incert pentru a-si indeplini un vis; cine
nu-si permite macar o data in viata sa nu asculte sfaturile
"responsabile". Moare cate putin cine nu calatoreste; cine nu
citeste; cine nu asculta muzica; cine nu cauta harul din el insusi.
Moare cate putin cine-si distruge dragostea; cine nu se lasa ajutat
Moare cate putin cine-si petrece zilele plangandu-si de mila si
detestand ploaia care nu mai inceteaza. Moare cate putin cine
abandoneaza un proiect inainte de a-l fi inceput; cine nu intreaba
de frica sa nu se faca de ras si cine nu raspunde chiar daca
cunoaste intrebarea. Evitam moartea cate putin, amintindu-ne
intotdeauna ca "a fi viu" cere un efort mult mai mare decat simplul
fapt de a respira. Doar rabdarea cuminte ne va face sa cucerim o
fericire splendida. Totul depinde de cum o traim... Daca va fi sa te
infierbanti, infierbanta-te la soare Daca va fi sa inseli,
inseala-ti stomacul. Daca va fi sa plangi, plange de bucurie. Daca va
fi sa minti, minte in privinta varstei tale. Daca va fi sa furi, fura
o sarutare. Daca va fi sa pierzi, pierde-ti frica. Daca va fi sa simti
foame, simte foame de iubire. Daca va fi sa doresti sa fii fericit,
doreste-ti in fiecare zi...

 

marți, 19 octombrie 2010

tot pt DINO~!:)

1 comentarii Publicat de Butterfly--- la 14:19



Sa ai ochii inchisi, dar sa vezi
Sa taci, dar sa vorbesti
Sa nu auzi, dar sa asculti
Sa atingi, dar sa nu simti
Sa traiesti, dar sa fii mort
Sa respiri, dar sa simti ca te sufoci
Sa vrei, dar sa nu faci nimic
Sa mergi, dar sa stai
Sa visezi, dar sa nu te mai trezesti
Sa iubesti, dar sa uiti
Sa regreti, dar sa te bucuri
Sa fii inconjurat de oameni, dar sa fii singur
Sa plangi, dar sa razi
Sa-ti para rau, dar sa fii linistit
Sa mergi dintr-un capat in altul, dar sa te ratacesti
Sa te cauti pe tine, dar sa nu te gasesti
Sa gresesti, dar sa nu inveti lectia
Sa o iei de la capat, dar in acelasi mod
Sa fii liber, dar sa te simti inchis
Sa minti, dar sa te minti pe tine
Sa cauti adevarul, dar el sa fie tinut secret
Sa cazi, dar sa te ridici
Sa te ridici, dar sa stii sa cazi
Sa privesti inainte, dar sa te uiti inapoi
Sa traiesti clipa, dar sa despici firul in patru
Sa ai grija, dar sa ranesti
Sa fii intotdeauna TU....indiferent ce ti-ar spune ceilalti.

 

DINO

0 comentarii Publicat de Butterfly--- la 14:15



Te invoc la o discutie,o discutle ce ne va ajuta pe amandoi in problemele noastre de zi de zi!IN FIECARE SEARA  cand deschizi blog-ul sa-l citesti sa pui si tu un post pe acest blog,oricat de mic ar fii,oricat de banal ti s-ar pare ,haide sa incercam,macar de amorul artei!(cu toate ca eu zic ca ne va ajuta!)

 

miercuri, 13 octombrie 2010

o poveste despre stele(part1)

4 comentarii Publicat de Butterfly--- la 11:02


Se spune că departe, încît şi gîndului îi era greu să ajungă pînă acolo, trăia un cioplitor de stele. Numele lui era AIN. Lui i se dăruise la naştere un har fără de seamăn: să cioplească ca nimeni altul. Şi, pentru că mîinile lui îi erau atît de măiestre s-a hotărît ca el să cioplească stele. De mii de ani, Ain cioplea şi făurea stele aşa cum sufletul îi şoptea şi, tot ce mîinile atingeau, era neasemuit.
Iar stelele nu erau făcute nici din marmură, nici din pietrele preţioase cunoscute pe pămînt. Stelele erau cioplite de Ain din Lumină. Cerul devenea pe zi ce trece tot mai frumos – asemeni unei grădini înflorite.
Fiecare stea cioplită de Ain avea un sunet. Bolta Cerului devenise o simfonie divină şi fiecare stea avea parfumul ei.
Aşa că cine se plimba pe cărările Cerului, devenea pe nesimţite mai bun, mai iubitor şi mai drept, pentru că frumuseţea – care îl înconjura din toate părţile – îi transforma inima.
Ain îşi avea atelierul pe o stea care strălucea ca o nestemată şi al cărui izvor se afla în mîna Creatorului. Fiecare zi care trecea era o bucurie pentru el, pentru că în fiecare zi mîinile lui modelau Lumina, dîndu-i forma unei stele.
Dar veni o zi în care mîinile lui nu mai ciopliră nimic şi Ain se simţi trist şi singur. Îi lipsea ceva… Degeaba încercară stelele să-l încînte. Ain îi privea pe toţi cu iubire, dar ochii îi erau tot mai trişti, iar mîinile îi erau neputincioase. Într-o noapte, a fost trezit de o melodie cum nu mai auzise. Îşi duse mîna la piept, unde simţea o arsură şi-şi dădu seama că inima îi era cea care murmura melodia aceea nemaiauzită.
O căldură nedefinită se zbătea în adîncul fiinţei sale. Neliniştit, lua dalta şi se apucă de lucru. Alese cu atenţie Lumina cea mai străvezie şi începu să cioplească o stea. Dar lucrul nu-l mulţumea. Nu reuşea să facă ce sufletul lui tînjea. Simţi că inima îl doare atît de tare, încît îşi duse mîinile acolo, încercînd să-şi aline durerea. Căuşul palmelor i se umplu de o Lumină mai scînteietoare decît roua soarelui. Ain se trezi că ţine în mînă o bucăţică din inima lui. Mîinile se grăbiră să cioplească Lumina aceea vie, tulburătoare. Dar, ciudat! În loc să cioplească o stea, aşa cum le învăţase Ain, mîinile ciopliră… o fată, cu ochii migdalaţi şi părul numai inele! O fată cum numai dorul inimii lui putea naşte.
Ain o privea tulburat şi ochii i se umplură de lacrimi cînd o simţi vie. Era făcută din sufletul lui! Şi un cer înflori în el cînd îi auzi glasul.
E bine aici la tine!
Vei rămîne cu mine?
Desigur, doar sînt o parte din tine şi dorul tău m-a chemat! Dar, pentru început trebuie să-mi dai un nume.
Un nume… O să-ţi spun AMENA!
Amena! Spuse ea, luîndu-l de mînă. De acum vom fi mereu împreună, hotărî ea.
Din clipa aceea, pentru Ain, viaţa începu să curgă ca un rîu de munte. Fiecare zicare începea devenea un dans al zînelor. Nimic nu i se părea mai frumos ca glasul fetei, ca zîmbetul ei. Mergeau peste tot împreună, el învăţînd-o potecile Cerului, unde puteau asculta muzica cerului şi puteau sta de vorbă cu sufletele lor.
Priveşte! De ce curcubeul are atîtea culori?
Sînt doar şapte, Amena. Şi fiecare culoare e de fapt o poartă către o altă lume.
Pentru cîteva clipe rămînea tăcută, adîncindu-se în privirea lui nesfîrşită. De unde să ştie ea că fiecare culoare a curcubeului era un alt univers, care la rîndul lui era o treaptă care te aducea mai aproape de Lumina Luminilor, după care oricare suflet era însetat?
Era fericit, iar lucrul mîinilor sale se desăvîrşea pe măsura negrăitei sale fericiri. Împreună au mers şi înGrădina Îngerilor, unde aleile erau pavate cu pietre preţioase, care mai de care mai sclipitoare. Toţi îngerii veniseră să o vadă şi să se bucure de zîmbetul ei. Chiar Îngerul Blîndeţii i-a dăruit un mugure de floare, iar Îngerul Frumuseţii i-a sărutat ochii – să-i strălucească mereu. Şi, pînă la urmă, îngerii îi ţesură o rochie din fir de stea, cum nu se mai văzuse niciodată. Amena mai învăţă să împletească prima ei coroană din flori celeste. Iar ca bucuria să-i fie deplină, îngerii o lăsară să facă două brăţări din cele mai frumoase flori: una şi-o puse pe mîna ei, iar cealaltă o prinse pe mîna cioplitorului.
Acum nu o să ne pierdem niciodată. Brăţările noastre surori au să ne ţină mereu împreună!
Ain zîmbise, îmbrăţişînd-o: cum s-ar putea pierde, cînd nu se despărţeau niciodată? Pînă noaptea tîrziu, Amena îi povesti tot ce vorbise cu îngerii, tot ce o învăţaseră şi îi arătaseră.
Îngerii ştiu atît de multe! M-au învăţat frumuseţea din orice lucru. M-au suit în vîrful pomului cu fructe de aur şi am putut vedea cele două poteci de taină: poteca binelui şi poteca răului. Acum ştiu să le deosebesc! Iar Îngerul Nevinovăţiei mi-a spus…
Ce ţi-a spus, Amena?
Dar ea adormise ostenită de atîtea întîmplări.
Privirea îi alunecă pe brăţara împletită din flori celeste. Ar putea-o pierde vreodată? O singură primejdie ar fi fost… Groapa Neagră! De fapt nimeni nu ştia ce se putea întîmpla dacă te înghiţea gura ei. Dar în mod sigur ceva înspăimîntător, căci nici unul din cei care căzuseră acolo nu se mai întorseseră.
Dar, de ceea ce se temea, se întîmplă. Într-una din zile, pe cînd hoinărea singură, prinsă de vraja norilor strălucitori, Amena nu luă seama că se îndepărtase şi că era pe un drum pe care Ain nu o dusese niciodată. Şi, tocmai cînd se lăsase prinsă de îmbrăţişarea norilor, călcă chiar în vîrtejul negru al Gropii, care o înghiţi într-o clipă. Cuprinsă de bezna ce o purta tot mai adînc, Amena încercă să ceară ajutor, strigîndu-l pe Ain, însă nimeni nu o putea auzi. Strigă pînă cînd îşi pierdu conştiinţa. Se trezi într-un loc ciudat, dar… negrăit de frumos.

 

tristete?sau fericire?part 2

0 comentarii Publicat de Butterfly--- la 10:21



Stau uneori si imi amintesc clipele pe care le-am petrecut impreuna. Totul era roz. Lumea se invartea in jurul nostrum fara ca noi sa stim. Viata era asa de frumoasa si tot ce imi doream era sa fie mereu asa. Credeam ca macar aceasta dorinta mi se va indeplini. Dar poate ca am gresit prea mult sau am vrut prea mult. Nu cred ca am vrut ceva ce nu am putut avea. Am vrut doar putina fericire in viata mea.

Am invatat ca daca vrei poti, si daca dai gres nu inseamna ca ai pierdut. Am invatat sa cred in destin si ca vine un moment cand roata se intoarce si vine randul tau sa judeci…sa spui DA sau NU….Vreau sau Nu vreau. Sa spui ce ai pe suflet fara ca cineva sa te opreasca. Am invatat ca viata nu poate fi roz tot timpul pentru ca ne-am hrani cu iluzii si am uita ca traim si nu suntem singuri pe pamant. Am invatat sa traiesc…bine sau rau …ramane de vazut.

Cum e viata uneori te loveste cand te astepti mai putin, te ajuta cand nu mai ai nici o speranta incat la un moment dat nici nu mai stii ce e viata cu adevarat.
Viata e o poveste care parca nu se mai termina si cu fiecare zi care trece ti se pare ca povestea e tot mai interesanta si iti pare rau ca ai mai dat o fila din povestirea vietii tale in favoarea altei file pe care o vei citi a doua zi.

Totul e asa straniu si parca asa frumos, asa trist, asa minunat ca ti-ai dori sa fii mereu tanar sa se opresca timpul in loc si povestea sa nu se mai termine niciodata.
Alteori ai vrea sa rescrii povestea sau sa o stergi de tot. Ce poate fi mai frumos decat paginile despre iubire, pe care le citim cu sufletul si suntem dezamagiti cand finalul nu e cel pe care ni l-am dorit. Totusi , vom ajunge la o pagina cand totul va fi posibil, nu vom putea da inapoi si povestea de iubire va avea finalul dorit. Atunci ne vom dori sa ramanem mereu la aceeasi pagina, sa stergem restul povestii pastrand doar acea frantura de pagina care ne-a facut sufletul plin de lumina si inima plina de dragoste si iluzii.

 

luni, 11 octombrie 2010

tristete?sau fericire?part 1

1 comentarii Publicat de Butterfly--- la 08:58



Pe zi ce trece inima mea se umple de venin si moare odata cu iubirea. Insa durerea suferinta si amintirea raman. Ele nu mor ele raman sa-mi terorizeze sufletul pan ail vor distruge si pe el. Sentimentele sunt inselatoare. Acum iubesti maine urasti. O greseala si toate se duc de rapa. Iubirea se pierde iar in urma ei ramane doar despartirea. Iar despartirea doare, si durerea ramane in suflet pentru mult timp.

Ma pierd uneori in ganduri si intrebari la care nu le gasesc raspunsul. Ma chinui sa caut in amintiri un motiv pentru care relatia noastra s-ar fi putut termina. Nu gasesc. Ma pierd in intuneric si nu gasesc nici o lumina care sa-mi calauzeasca pasii. Sau poate………mai trebuie sa astept. Poate voi gasi un raspuns la toate intrebarile pe care le am. Poate voi gasi o lumina care sa ma ajute sa ies din intuneric. Sau poate nu…Nimeni nu stie ce ne rezerva viitorul.
Uneori imi imaginez cum ar fi sa fim din nou impreuna. Dar, probabil, asta nu se va intampla sau poate va fi prea tarziu. Eu nu sunt ca tine. Nu pot sa fac alte persoane sa sufere doar ca sa imi fie mie bine. Viata nu se refera doar la asta. Ca sa fii fericit cu adevarat nu trebuie sa ii faci pe altii sa sufere, esti fericit atunci cand stii ca persoanele dragi tie sunt fericite, cand stii ca tu cu fortele proprii ai facut pe cineva fericit. Doar atunci vei simti cu adevarat ce inseamna fericirea.

Fericirea nu bate la usa sin u vine cand o chemam noi din pacate. Iar cand vine sta prea putin ca san e dam seama ce inseamna ea cu adevarat. Ea nu te intreaba daca o primesti sau nu pentru ca stie sigur ca sufletul tau o astepta cu nerabdare dar nici nu te intreaba daca poate pleca pentru ca stie ca nu o vei lasa sa plece nicicand din inima ta.

Dar cand ea pleaca vine suferinta care de asemenea nu bate la usa pentru ca stie ca nu ai s-o lasi sa intre. Stie ca va sta mult in sufletul tau si stie ca se va hrani cu multe lacrimi. Sa incercan s-o alungam. Sa n-o hranim. Sa luptam contra ei. Poate ca asa va pleca. Cate rani nu ne face ea. Dar…nu e vina ei. Ea nu stiesa faca altceva si mai ales e create de noi. Noi am creat-o cu lacrimile noastre. Si ce rau doare suferinta si ce gol ne lasa in suflet, o rana care parca nu vrea sa se vindece indifferent ce am face noi. Si dintr-o data parca niciodata nu ar fi fost, dispare. Pentru ca in fata iubirii adevarate ea nu are nici o putere. Acum e in sufletul meu dar stiu ca va pleca. Pentru ca voi lupta cu ea cat va fi nevoie.

N-o las sa puna stapanire pe viata mea. Cum e posibil ca o singura persoana sa iti aduca atata fericire si atata suferinta? Oare nu ai simtit niciodata ce inseamna suferinta? Poate ca nu…sau poate ca da. Sunt intrebari fara raspuns.

 

duminică, 10 octombrie 2010

plictis de fericire,frumusetea...

1 comentarii Publicat de Butterfly--- la 12:54


Frumuseţea? Ce este? Frumuseţea este atunci când sufletul zâmbeşte, atunci când inima bate ritmic de două ori mai repede, când ochii devin stelele fiinţei, când prin acestea se dezvăluie lumea, lumina clipei. Orice definiţie este inutilă, ea poate doar să anuleze din semnificaţii, să facă acest sens profund al frumuseţii să se piarda în neant, poate ignora cu superficialitate esenţa. Frumuseţea este în fiecare suflet orbit de fericire sau înecat în tristeţe, este azi şi mâine piere, este acolo unde altadată a fost fum, este în simplitate şi în eleganţa, este în ganduri şi în vorbe. Inima îşi doreşte adesea frumuseţe, speră la ea, se luptă, dar ochii mereu se împotrivesc, ei sunt cei ce decid, acolo este sursa frumuseţii. Şi cât de multe sclipiri şi emoţii se întrezăresc printre gene, în iris şi sub ploape. Imaginea frumuseţii capătă astfel semnificaţie; printre lacrimi sau zâmbete, ochii disting emoţii, dezvaluie trăiri şi motivează vorbe, cunoaşte gânduri.
Iubirea adesea neagă realitatea, dragostea refuză raţiune, îneacă îngeri în lumi de vis, surprinde fluturi în lumini cu metafore din stele.
Ochii pătrund în fiecare colţ de lume, în natură, în oameni, în lucruri magice şi transformă magia în lucruri simple pentru suflet. Acesta le primeşte cu încântare şi speră la mai multe priviri. Dar ochiul de îndrăgostit? Ochiul de îndrăgostit e o minune, în fiecare clipire observă emoţii, în fiecare dilatare a pupilei gaseşte trăiri, cunoaşte aripi de înger coborâte in real. Irisul poate adesea să cuprindă imagini de basm, momente unice, amintiri din dragoste, poate demonstra sentimente profunde, poate cunoaşte alţi ochi, poate transmite fiecare semn spre suflet.
Ochiul este cunoaştere, dar ochiul de îndrăgostit cunoaşte? Cunoaşte dragostea şi atât, el nu poate trece peste sentimente, el nu vede realitatea, el doar speră atunci când inimi şi stele se desfăşoară în faţa sa. Ochiul de îndrăgostit nu va fi niciodată critic, el va deschide ferestre, va vedea dincolo de aparenţe, va privi în profunzime şi va vedea că acolo unde este o piatră grea, dura şi urâtă, va creşte odată o floare, floarea iubirii, ce va avea puterea de a anula totul, va fi ca un vis frumos în suflet de om suferind.
Ochiul este fereastra dragostei, prin care cunoaştem lumi, prin care viaţa devine minune, prin care speranţele devin realitate, în ochi se transformă realitatea in perfecţiune, pentru că iubirea depăşeşte marginile firii.
Ochiul şi sufletul cunosc astfel frumuseţea ; aceasta apare peste tot, este la infinit atunci când emoţia dragostei creşte şi este nulă atunci când realitatea nu mai poate deveni basm, când iubirea înseamnă raţiune.
Frumuseţea este ceea ce aduce fericirea în ochiul îndrăgostitului, este sufletul pereche, este locul magic al iubirii în care se concretizează clipele, metaforele inimilor cufundate într-un imens parfum de visare, este amintirea primei priviri, emoţia momentului prezent şi speranţa unei alte clipe de frumuseţe. În suflete sau în priviri, îndrăgostitul distinge frumuseţea sub formă de poveste, se abandonează unui univers idilic pe care ochii il formează iar sufletul se conformează. Dragostea ştie ca prin ochi ea prinde aripi, că orice zâmbet este minune, că orice privire sinceră capătă proporţii de basm, magia este astfel hiperbolizată, ajunge la extrem şi transmite inimii trăiri unice.
Ochii? Ochii cunosc lumea, dar o privesc după voinţa proprie. Dar în oglindă, ce disting ochii? Ochii îndrăgostiţilor nu reuşesc să privească realitatea prin sufletul de care aparţin; ei ajung doar într-o lume a amintirilor în care dorul şi speranţa aduce momente trecute în calea privirii şi le transformă în vise.
Frumuseţea în ochi? Orice ochi cunoaşte frumuseţea? Da, ochii ştiu să găsească frumosul, se abandonează lui, dar culege trăirile dorite şi ignoră imaginile, interpretează priviri, zâmbete, peisaje şi le adaptează. Iubirea ştie că frumosul este în orice, este în orice râs de copil, în lacrimi de adolescent iscoditor, în griji de tânăr în formare, în duritate de adult trecut prin viaţă, în blândeţe de bătrân albit de gânduri şi clipe.
Poţi ignora urâtul prin iubire? Dragostea renunţă la urât, la nulitate şi trece prin semnificaţii până ajunge la frumos, pentru că universul iubirii se vrea perfect, idilic, magic şi plin de vise. Florile sunt pure semne ale sensibilităţii ancorate în frumos, luna, soarele, stelele, norii reuşesc să cuprindă ochii cu frumuseţe şi visare.
Frumosul se află oriunde pentru ochiul îndrăgostit pentru că fiecare inimă transmite esenţa în priviri, frumosul se află în orice moment dorit de către oamenii simpli, ce nu cunosc emoţia iubirii, dar disting frumuseţea absolută, adevărată, în cotidian, ce nu se lasă vrăjiţi de ochi cu sclipiri de vis.

 

vineri, 8 octombrie 2010

pt tine!

4 comentarii Publicat de Butterfly--- la 22:14


Stiu ca incerci sa uiti. Sa ma uiti pe mine, sa uiti Iubirea, sa traiesti fara sentimente. Inutile. Sa te mulezi pe stilul de viata al robotilor de langa tine, cu inimi de gheata, raniti la randul lor de alte inimi de gheata, razbunandu-se pe propria lor fiinta. Si tu ii crezi si ii urmezi, discipol fidel si cuminte celor ce nu mai cred in Iubire, au aruncat la recycle bin sentimentele. Toate. Inecandu-si amarul si neputinta in munca de zi cu zi, agonizand prin locuri inecate in fum si sordide. Si tu bravezi si ii urmezi. Te alaturi turmei. Nu da bine sa fii contra curentului ca te va arunca la tarm si vei pierde. Bani?Faima?Pozitie sociala?Totul e ipocrizie acolo si tu stii…
Ce-i Iubirea pentru cei ce vor sa parvina in viata calcand peste cadavre, peste propria lor constiinta, inutila.
Te-au pacalit, te-ai lasat pacalit si ti-ai erodat inima ta cea pura care se deschisese, fara sa stie nici ea de ce, mie, cel harazit tie de Sus. Pana sa te aflu n-am crezut ca exista Iubire. Doar ca pe tine memoria si anturajul te-au pacalit, te-au prins in vartejul asta fara noim al stralucirii reci si ispititoare, vremelnice si mincinoase a unui chip cioplit numit…stii tu mai bine cum.
Ma doare povestea pe care mi-ai spus-o atata amar de vreme incercand sa te protejezi, cum ziceai tu.Ma doare si inca ma macina pentru ca am fost in ea, te-am crezut pentru ca am vrut ca inima ta pura sa fie adevarata…am crezut si am suferit la toate intamplarile pe care le-ai nascocit sau,poate, le-ai trait mai mult sau mai putin asemanator, in imaginatia ta sau intr-o viata dincolo de limitele…realitatii. Ma dor si ma macina durerile mele, suferinta mea pentru tine, chinul la care m-ai supus cu buna stiinta sperand,Dumnezeu stie ce,pentru ca tortura asta iti parea un joc, nu credeai ca exista cineva care sa te creada…cu toate ‘petele negre’ din istorisirea ta…iti lasam loc si timp sa depeni mai departe…iar cand te-ai hotarat sa ridici valul,asa…cu jumatati de masura, te-ai afundat si mai tare in carapacea aceea in care sentimentele trebuie tinute ascunse, trairile trebuie mascate iar zambetul…zambetul trebuie sa fie protocolar, ca pentru clientii vremelnici…sau statornici…la care m-ai adaugat si pe mine, 5 minute sau mai putin pe zi, zile lucratoare, alteori nici atat…eu, clientul fara numar si fara firma…creditorul de sentimente…oricami-ul tau de zi cu zi…
Si cu toate astea te-am iubit si te iubesc, desi tu ma faci una cu pamantul de fiecare data cand te ascunzi dincolo de carapacea aceea care nu mai da protectie ci doar dependenta de lipsa de sentimente…fumul unei pauza furate…in doi. Iluzia ca te vei hotari vreodata sa devii 3D.
Sper tu cel ce citesti asta sa recunosti ca te regasesti in ea si sa te deschizi in fata mea la un momentdat!

 

copilarie?

1 comentarii Publicat de Butterfly--- la 21:07


De cateva sampatamni incoace a inceput treptat sa ma cuprinda o stare de melancolie cand imi aduc aminte de copilarie. Imi aduc aminte de mirosul de vanilie ce’mi invada narile. De culorile vii si stridente din fiecare coltisor al camerei mele. De visele inocente captusite cu culorile curcubeului. De felul in care vedeam lumea pictata in mii de nuante care mai de care mai frumoase. Mi’e dor sa fiu copil.
Nu era frumos cand nu aveam nici o grija? Nu ne preocupa nimic altceva in afara de jocurile ce nu se terminau niciodata. Nu eram constienti de cat de urata era lumea cu adevarat. Pentru noi nu era decat un teren de joaca imens cu sute de posibilitati. Fiecare zi insemna un nou joc. Fiecare joc un nou vis. Fiecare vis o noua speranta. Fiecare speranta…o noua dezamagire.
Vietii ii place sa ne smulga aripile incetul cu incetul. E sadica. Sta ascunsa in umbra noastra si cu prima ocazie ne demonstreaza ca visele nu sunt altceva decat iluzii. Si cand termina cu aripile tale, incepe cu sufletul, pe care il devoreaza la fel de incet.
Cand suntem copii, vedem lumea cu alti ochi. Cand crestem, privirea ne e incetoseata. Dar lucrurile frumoase ale copilariei, toate culorile si minunatiile de atunci nu au disparut. Sunt tot acolo. Dar nimeni nu se mai uita dupa ele. Nici macar copii de acum. Mintile lor sunt incetosate inca de mici de sute de pixeli pe un ecran. Nu ii mai intereseaza culorile si visele. Tot ce ii intereseaza sunt scoruri cat mai mari la jocuri si nu vor decat sa creasca mai repede.
Unde s’a dus toata inocenta varstei?
Adulti suntem pentru tot restul vietii. De ce sa nu copilarim cat mai putem?

 

marți, 5 octombrie 2010

BUN VENIT DE CASA NOUA!

0 comentarii Publicat de Butterfly--- la 07:20





Astazi ne mutam in casa noastra,ma bucur atat de mult,poate asa imi voi gasi linistea interioara si curajul de a spune lucrurilor pe nume!si sper ca toti cei care ne mutam(Diana,maizi,billy,mose si eu) sa reusim sa evoluam intr-un mod frumos si la lumina!nu pot scrie mai multe,dar voi reveni cu detalii peste cateva zile sper eu:)

 

sâmbătă, 2 octombrie 2010

VOUA,

0 comentarii Publicat de Butterfly--- la 05:34



Incep spre a va multimi. Azi rup vidul dintre incertitudine si orgoliu. Azi voi multumi celora ce au stiut sa ma trezeasca din vise, sa’mi dea palma aceea de care aveam nevoie, azi va voi multumi ca ati stiut sa ma faceti sa ma bucur de mine, de voi. Azi voi crede in mine, azi voi face tot ce imi spuneati, toti. Ma rugati sa zambesc, azi o voi face. Ma rugati sa sper, sa cred, sa vreau. Azi vreau si pot. Azi va multumesc si va iubesc pentru tot ceea ce ati facut din mine, din ochisorul vostru, din vona voastra,din beibi’ul vostru, din wai’ul vostru. Din mine. Azi si acum, promit. Promit ca las orgoliul si incertitudinea si incapatanarea. Sau nu, nu as fi aceeasi, nu as putea sa imi mai cer scuze, nu ar putea sa imi mai para rau. O sa va cer acadici, zambete si iubire. Iar eu? Cred ca o sa promit ca o sa va ascult. Dar pana promit, va multumesc iar. Voua, celor ce ati desenat si lacrimi, si zambete, si dor, si prietenie, si speranta, si incredere. Voua celor ce va iubesc. Si da, postul acesta iti e dedicate tie. Si tie, si tie. Va e dedicate tuturor celor ce vedeti in mine om. Om cu tot ce implica asta. Va e dedicate tuturor celor ce vedeti in mine prieten. 

 

pentru voi.....

0 comentarii Publicat de Butterfly--- la 05:13



Din puzderia de vise, ai luat unul si l-ai numit Mister pentru Vecie, i-ai agatat o placuta de bronz pe care ai gravat cu tremurate litere ,,A nu se deslusi pana la lasarea noptii. In cazul in care a fost descoperit se recomanda a se ascunde cat mai repede de ochii lumii.". Azi ati tremurat ca petalele margaretei la bataia vantului... ati crezut ca vine furtuna... Da, iubirea e o furtuna. Iubirea e atunci cand simti ca un singur fluturas ti-a amestecat toate organele din zona abdominala. Lansatorul de fluturi e in fata ta si totusi ti-e teama sa-i zici cat ti-e de teama.
Doi ingeri, suspendati de cer va tin de cate-o mana si va trag unul spre altul. Arunci verzimea ochilor tai in ochii lui atat de negri si atat de dulci. Ce mister dulce-acrisor. Nu stiu de ce scanteia verzimii tale imi provoaca ganduri acre, iar ai lui ... dulci. Eu cred in continuare ca nu ma insel. Am stiut ca e sortita o minune, ca un sagalnic sentiment va inmoaie ratiunile. Ati vrut sa ascundeti lumina in cufarul de pastrare... sa o pastrati.. pentru cine? Pentru cine? caci tot la celalalt va ajunge chiar de ar fi sa calatoreasca singura.
Nu mai zambiti inferior nemarginirii... de-ati sti cat de nemarginiti sunteti.

 

vineri, 1 octombrie 2010

Legaturi bolnavicioase......

1 comentarii Publicat de Butterfly--- la 12:00



Cu ochii in lacrimi caut spre cer, si implor alinare divina, e ziua in care altarele cad si nu mai exista lumina. Prin labirintul noptii merg, dar nu exista scapare; spre lumina firava alerg si totul in calea mea moare... Ma simt ca un inger murdar,un inger cu aripi taiate cersind iertarea in zadar... in fata usilor inimii voastre ferecate!Viata e frumoasa cand sunteti cu adevarat alaturi de mine, viata e frumoasa cand ploua afara si e cald in casa,iar spiritul de familie ma invaluie ca o amorteala dulce si placuta.
Vantul imi fura o lacrima,... e lumina trecutului, iar ochii vostrii ca doua licariri de stele... caldura mainilor... O clipa si apoi, nu mai conteaza...
Tot castelul meu de clestar se transforma in praf de stele si lacrimi de dor!dorul de a va avea langa mine ca o adevarata familie,ca un tot!
Mi-as dori sa am doar o clipa de unitate si frumos in care sa luminam mai mult ca luna si stelele la un loc,sa urlam mai tare ca cea mai fioroasa lighioana si sa zambim transmitand mai multa iubire,sa umplem lumea asta meschina si rea numai cu zambete,caldura,iubire si lacrimi de fericire!
Insa pe parcurs ce scriu imi dau seama ca voi nu sunteti demni de clipa mea,de zambetul meu si de tot ce insemn eu bun!Este de-a dreptul dur sa-mi dau seama ca strainii merita clipele ,zambetul si frumusetea mea interioara,ci nu familia mea!
Dar in fond sunt onorata ca i-am gasit pe ei si le multumesc din tot sufletul meu!

 

;;
Subscribe to: Postări (Atom)