luni, 11 octombrie 2010

tristete?sau fericire?part 1



Pe zi ce trece inima mea se umple de venin si moare odata cu iubirea. Insa durerea suferinta si amintirea raman. Ele nu mor ele raman sa-mi terorizeze sufletul pan ail vor distruge si pe el. Sentimentele sunt inselatoare. Acum iubesti maine urasti. O greseala si toate se duc de rapa. Iubirea se pierde iar in urma ei ramane doar despartirea. Iar despartirea doare, si durerea ramane in suflet pentru mult timp.

Ma pierd uneori in ganduri si intrebari la care nu le gasesc raspunsul. Ma chinui sa caut in amintiri un motiv pentru care relatia noastra s-ar fi putut termina. Nu gasesc. Ma pierd in intuneric si nu gasesc nici o lumina care sa-mi calauzeasca pasii. Sau poate………mai trebuie sa astept. Poate voi gasi un raspuns la toate intrebarile pe care le am. Poate voi gasi o lumina care sa ma ajute sa ies din intuneric. Sau poate nu…Nimeni nu stie ce ne rezerva viitorul.
Uneori imi imaginez cum ar fi sa fim din nou impreuna. Dar, probabil, asta nu se va intampla sau poate va fi prea tarziu. Eu nu sunt ca tine. Nu pot sa fac alte persoane sa sufere doar ca sa imi fie mie bine. Viata nu se refera doar la asta. Ca sa fii fericit cu adevarat nu trebuie sa ii faci pe altii sa sufere, esti fericit atunci cand stii ca persoanele dragi tie sunt fericite, cand stii ca tu cu fortele proprii ai facut pe cineva fericit. Doar atunci vei simti cu adevarat ce inseamna fericirea.

Fericirea nu bate la
usa sin u vine cand o chemam noi din pacate. Iar cand vine sta prea putin ca san e dam seama ce inseamna ea cu adevarat. Ea nu te intreaba daca o primesti sau nu pentru ca stie sigur ca sufletul tau o astepta cu nerabdare dar nici nu te intreaba daca poate pleca pentru ca stie ca nu o vei lasa sa plece nicicand din inima ta.

Dar cand ea pleaca vine suferinta care de asemenea nu bate la
usa pentru ca stie ca nu ai s-o lasi sa intre. Stie ca va sta mult in sufletul tau si stie ca se va hrani cu multe lacrimi. Sa incercan s-o alungam. Sa n-o hranim. Sa luptam contra ei. Poate ca asa va pleca. Cate rani nu ne face ea. Dar…nu e vina ei. Ea nu stiesa faca altceva si mai ales e create de noi. Noi am creat-o cu lacrimile noastre. Si ce rau doare suferinta si ce gol ne lasa in suflet, o rana care parca nu vrea sa se vindece indifferent ce am face noi. Si dintr-o data parca niciodata nu ar fi fost, dispare. Pentru ca in fata iubirii adevarate ea nu are nici o putere. Acum e in sufletul meu dar stiu ca va pleca. Pentru ca voi lupta cu ea cat va fi nevoie.

N-o las sa puna stapanire pe viata mea. Cum e posibil ca o singura persoana sa iti aduca atata fericire si atata suferinta? Oare nu ai simtit niciodata ce inseamna suferinta? Poate ca nu…sau poate ca da. Sunt intrebari fara raspuns.

1 comentarii:

Alexandru spunea...

Si daca ti-as spune ca e posibil ca raspunsurile ce le cauti sa le ai ? Intrebarile sunt cele care ar trebui sa le gasesti.

Trimiteți un comentariu

Nu aveti nimic de comentat?