luni, 4 ianuarie 2010
Ne-am luat adio de la tot ce ne-a legat,oameni,sentimente,caldura,frumusete.Sufletul meu plange de durere si urla .Odata ce s-a incheiat aceastra poveste frumoasa,sufletul meu a fost inchis in cea mai dura inchisoare:SINGURATATEA.Iti vorbesc de aici de departe,de unde nici vulturii si cele mai fioroase lighioane nu-mi pot auzi glasul.Caut in inima mea sentimente de mult uitate in podul bunicii,langa ursuletul batran ce-mi tinea de urat cand ma confruntam cu realitatea,dar se pare ca sunt prea prafuite si distruse de lume,ura,masti si intuneric.Cu fiecare cuvant scris imi fac rani mai adanci ce nici macar bunul si batranul timp nu mi le poate vindeca.Rani ce ma macina de ani buni,darcu ce folos daca tu nu ma auzi,ce rost mai au framantarile mele?!Mainile mele sunt incatusate de sistem,am cunoscut ura prea timpuriu.E un avalgam de sentimente,din care nici eu,am inceput sa NU mai inteleg nimic.Daca as putea m-as duce si mas face una cu marea sa-mi inunde sufletul de apa,iar toata ura si tristetea sa pluteasca in necunoscut.Dar nu se poate iar asta ma doare cel mai rau ca tu vrei sa ma uiti si sa ma alungi undeva acolo de unde sa nu ma mai iei niciodata!.....
Subscribe to:
Postare comentarii (Atom)
1 comentarii:
In sfarsit am simtit un spirit liber... atat de liber incat si-a luat zborul cand celk mai mult ar fi simtit ramanerea!!! Da! a zburat si a lasat in urma lui un alt spirit liber... Insa ce sunt spiritele? pot ele ramane intr-un loc... nu ar putea zbura in aceeasi directie, nu s-ar putea contopi intr-unul singur... oare nu le e foame... nu le este sete... ce amalgam de sentimente vorba poetei... Unde putem ajunge? se pot zbate si se pot aduna la un loc! nicicum nu te vor dobori! esti libera draga M. mi-a parut bine, tomi
Trimiteți un comentariu
Nu aveti nimic de comentat?