duminică, 4 decembrie 2011

night of the hunter....

Publicat de Butterfly--- la 10:43



Aveam sa las totul pentru tine asa cum fusese cand eram impreuna. Poate ai sa crezi ca mai sunt acolo… da… claxonul… ies, afara ploua...
Apuc valiza cu amintiri si sufletul mi-l trezesc si-l arunc cu ultimele suflari in ploaia dulce si calda a serii de vara. Masina este goala, asemeni starzilor, doar soferul ce mai aminteste de vechi trairi, vechi intamplari, el e inca viu. Eu nu mai sunt. Durerea mea se scrie pe pergamentele inimii chiar acum, se plange viata pe care am avut-o si iubirile ce le-am purtat, mai ales una, ultima poate. Sigur ultima…
O ultima privire spre geamul vechi, unde ne regaseam cuprinsi mereu cand lumea se dorea privita. E gol acum, acoperit, sumbru. Poate va mai fi atins candva de maini care cuprind, care se iubesc, maini care simt… Masina pleaca repede si picaturile de ploaie ce m-au udat ma ajuta sa nu arat ca plang… Sufletul e distrus, nici o urma de fericire, nici urma de tine si mi-am jurat ca atunci cand te vei regasi pe strada mea, voi trage perdeaua sa nu observi ca am lasat totul acolo cand am plecat, zambetul, simtirea, iubirea, viata, pe mine intreaga... Umblu acum fara chip si fara suflet, sunt o umbra a amintirilor mele, care ma acopera tot mai mult.
Si am inceput iar sa visez, abia trezita din alt vis, m-am pierdut intr-unul nou, mai indepartat, mai real, mai crud…

…nici nu stiu daca m-ai auzit cand te-am strigat, nu mai stiu acum daca a fost aievea sau doar in gandul meu... am vrut sa te strig iar, dar mi s-a parut atat de lung drumul din gand spre exterior, incat am stiut ca-i imposibil sa ma mai auzi… si am lasat momentul sa treaca... parca au taiat in carne clipele in care te-am vazut cum te indepartai... Dar am tacut, am acceptat, am plans parca toate lacrimile pe care le-am strans pana atunci intr-o singura clipa... si s-a sfarsit. Intr-un minut ai disparut, masina s-a auzit plecand in graba si toate lucrurile au revenit la normal, mai putin sufletul meu. In el s-au redeschis ranile vechi... nu mai stiu ce simt … nu mai pot gandi, m-am pierdut… eu… pe mine… nu ma mai pot gasi!

Simt cum te pierd prin vantul acesta de decembrie , cum te indepartezi de mine , chiar daca zici ca ai facut o alegere! imi este greu, iar sufetul meu plange in tihna si se roaga ca totul sa fie cum a fost! 
Ma doare sa vanez, sa alerg, sa-mi pierd incet incet sulfetul doar ca sa te urmez orbeste catre ceva ce nici tu nu stii unde duce ! 
insa eu nu renunt, si SPER ca totul va fii bine , mai bine ma mint, ma doare sa vad realitatea, ma doare sa vad ca in bratele Ei esti mai fericit, ma doare ca nu am insemnat nimic pt tine si ca tu ai insemnat TOTUL! 
poate ca va veni vremea cand o sa pot sa-ti dau drumul si va fii mai putin dureros, dar deocamdata nu pot oricat as vrea, mainile mele involuntar te prind de brat si gura mea rosteste tremurat '' mai ramai, te rog''! ......si apoi tacere!
Va continua !

 

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Nu aveti nimic de comentat?

Subscribe to: Postare comentarii (Atom)