duminică, 6 noiembrie 2011
Toamna, regrete, lacrimi , suras trist, atingeri trecatoare, priviri fara adancime,...aici am ajuns noi !E ciudat cand incerci din rasputeri sa intelegi pe cineva si ajungi la concluzia ca nu are rost, dupa atata grija, iti dai seama ca micul tau glob de cristal este spart demult in bucati mici si stralucitoare, orice ai face sa-l repari el tot nu vrea, asa ca il ingropi in sufletul celor ce nu vorbesc si ii dai un alt inteles ca sa uiti! Uitarea este cea mai la indemana ''arma'' si cea mai dezgustatoare , pt ca acolo undeva in Univers acel lucru exista si va exista, deja l-ai clasificat dar fara al finaliza!Si aici ajungem la lasitate, cel mai greu ''sentiment'' pe care il poti purta ...in timp fiind umbrit de intrebarea ''de ce?'' care te sapa si nu iti da pace !Te ridici zambesti iti iei aminitile colorate si pleci, dar unde? Unde pleci acum? catre ce orizonturi? ce drum sa apuci? cu frica si tristete ramai la intersectia vietii tale si te asezi pierdut,cu fluturii sufletului striviti si cu regrete, dar parca le ingropasei si le clasificasesi, ce s-a intamplat ?
va continua!
Subscribe to:
Postare comentarii (Atom)
1 comentarii:
Uitarea..e defapt un fel de negare, cand cel mai bun lucru ar fi acceptarea :) , cea care te elibereaza de sentimentul de vinovatie - acel :" de ce?"
abordezi teme profunde precum aceasta cu delicatetea si atentia pentru detalii ce te definesc ;))
Trimiteți un comentariu
Nu aveti nimic de comentat?